La inceputul anilor 1990, Comunitatea Economica Europeana – predecesorul UE – a coordonat initiativa menita sa promoveze cooperarea internationala in sectorul energetic, mai ales cu statele din fosta URSS din Europa de Est si din Asia Centrala. Din acest proces, a luat nastere in 1994 Tratatul privind Carta Energiei, ce permite investitorilor straini din sectorul energetic sa dea in judecata statele gazda – in tribunale de arbitraj international – si sa ceara compensari monetare cand masurile politice si actiunile altor state le afecteaza interesele.
Ca sa revenim in 2021, pana in acest moment 135 de dosare investitori – stat au fost intentate in temeiul Tratatului privind Carta Energiei. Potrivit literaturii stiintifice tot mai ampla, tratatul este invechit nu numai in raport cu legile investitiilor internationale moderne, ci si in raport cu obiectivele Acordului de la Paris privind Schimbarea Climatica si cu Obiectivele de Dezvoltare Sustenabila ale Natiunilor Unite.
Protectia speciala pe care Tratatul o ofera investitorilor in combustibili fosili si investitiilor lor merge in directia opusa fata de ceea ce este necesar pentru ca lumea sa decarbonizeze energia si sa lupte impotriva urgentei climatice.
UE ar trebui sa faca ceva in acest sens
Presiunile din partea societatii civile au scos la lumina problemele acestui tratat si neconcordantele cu politicile UE, facand Comisia Europeana sa ia actiune si sa profite de renegocierile in curs de desfasurare sau de modernizarea tratatului. Primele trei runde de renegocieri au avut loc in lunile iulie, septembrie si noiembrie 2020, iar procesul va continua de-a lungul anului 2021.
In primul rand, Tratatul privind Carta Energiei nu este in concordanta cu legile si politicile privind investitiile. In al doilea rand, tratatul nu este in concordanta cu legile si politicile UE privind climatul, protejand investitorii si investitiile in carburanti fosili.
In al treilea rand, intentiile UE cu privire la acest tratat au fost probabil nobile in 1994, insa dupa standardele din 2021, tratatul este o aberatie pentru investitii si climat. Pentru ca ei au demarat aceasta nebunie, ei au responsabilitatea de a o repara, atat pentru binele europenilor ingrijorati, cat si pentru decarbonizarea lumii.
Pusa fata in fata cu procesul de renegociere a Tratatului privind Carta Energiei, Uniunea Europeana are in fata mai multe variante:
- poate continua sa lucreze in colaborare cu alte puteri pentru a “repara” tratatul (prin introducerea de amendamente);
- poate incerca sa il reformeze printr-un acord intre statele membre UE si alte state cu aceeasi mentalitate (un acord inter se);
- poate renunta la el (retragere);
- poate incerca sa convinga toti membii tratatului ca cea mai buna solutie este sa il incheie definitiv (reziliere).
Fiecare dintre aceste variante pot reprezenta la prima vedere o varianta buna, insa toate sunt insotite de provocari contractuale.
Daca e sa ne referim la ultima varianta, aceea a rezilierii Tratatului, ar trebui sa subliniem ca marele avantaj al rezilierii ar fi acela ca partenerii la negociere ar avea sansa de a incepe de la zero, pornind de la intrebarea fundamentala: cum poate legea internationala sa ajute tarile sa elimine progresiv investitiile in combustibili fosili, sa intensifice investitiile energetice cu continut redus de carbon si sa promoveze o tranzitie corecta, in conformitate cu Acordul de la Paris si cu Obiectivele de Dezvoltare Sustenabila, pentru a “asigura accesul universal la servicii energetice accesibile, fiabile si moderne” pana in 2030?
Acest articol a fost realizat cu ajutorul Elgeka-Ferfelis, importator si distribuitor autorizat Shell Lubricants pentru piata din Romania. Pentru mai multe detalii vizitati: https://uleiuri-lubrifianti.com.ro
