Un player media portabil (PMP) sau un player audio digital (DAP) este un dispozitiv portabil electronic de consum, capabil sa stocheze si sa redea suporturi digitale precum fisiere audio, imagini si video. Datele sunt stocate de obicei pe un disc compact (CD), disc video digital (DVD), disc Blu-ray (BD), memorie flash, microdrive sau hard disk.
Majoritatea playerelor media portabile sunt echipate cu o mufa pentru casti de 3,5 mm, cu ajutorul careia utilizatorii se pot conecta la casti sau se pot conecta la un sistem stereo de tip boombox sau raft. In schimb, playerele audio portabile analogice redau muzica de pe suporturi non-digitale care utilizeaza stocarea semnalului analogic, cum ar fi casete sau discuri de vinil.
Adesea, playerele audio digitale mobile sunt comercializate si vandute ca „playere MP3 portabile”, chiar daca accepta si alte formate de fisiere si tipuri media. Cresterea vanzarilor de smartphone-uri si tablete a dus la scaderea vanzarilor de playere media portabile, ducand la eliminarea treptata a majoritatii dispozitivelor, desi dispozitivele emblematice precum Apple iPod si Sony Walkman sunt inca in productie. Playerele portabile DVD / BD sunt inca fabricate de marci din intreaga lume.
Inceputuri
Predecesorul imediat pe piata playerului audio digital a fost CD player-ul portabil si, anterior, stereo-ul personal. In special, Walkman si Discman de la Sony sunt stramosii playerelor audio digitale, cum ar fi iPod Apple.
Savantul britanic Kane Kramer a inventat primul player audio digital, pe care l-a numit IXI. Prototipurile sale din 1979 au fost capabile de aproximativ o ora de redare audio, dar nu au intrat in productia comerciala. Cererea sa de brevet din Marea Britanie nu a fost depusa decat in 1981 si a fost emisa in 1985 in Marea Britanie si in 1987 in SUA. In 2008, Apple l-a recunoscut pe Kramer ca inventatorul playerului audio digital.
In 1981, Kane Kramer a solicitat un brevet din Marea Britanie pentru IXI, primul player audio digital. Brevetul britanic 2115996 a fost emis in 1985, iar brevetul SUA cu nr. 4.667.088 a fost eliberat in 1987. Playerul avea dimensiunile unui card de credit si era prevazut cu un ecran LCD mic, butoane de navigare si volum, precum si 8 MB de date intr-un cip de memorie, o capacitate de redare audio de 3½ minute. S-au facut planuri pentru un card de memorie capabil de redarea a 10 minute de continut, iar sistemul a fost dotat mai apoi cu un hard disk care permitea redarea a peste o ora de muzica digitala inregistrata. Mai tarziu, Kramer a infiintat o companie pentru promovarea IXI si au fost produse cinci prototipuri de lucru cu esantionare pe 16 biti la 44,1 kilohertzi, prototipul de pre-productie fiind dezvaluit la expozitia comerciala APRS Audio / Visual in Octombrie 1986.
Mp3 player
MP3 a fost introdus ca standard de codare audio in 1994. S-a bazat pe mai multe tehnici de compresie a datelor audio, inclusiv transformarea modificata a cosinusului discret (MDCT), FFT si metodele psihoacustice.
In 1997, primul player MP3 din lume, MPMan F10, a fost dezvoltat de o companie sud-coreeana SaeHan Information Systems. Primul player MP3 pe baza de hard disk audio din lume a fost lansat in 1997 de MP32Go si a fost numit Player MP32Go. Acesta consta dintr-un hard disk IBM de 2,5inch cu capacitate de 3 GB, care era adapostit intr-o carcasa montata in portbagaj si conectata la sistemul radio al masinii. A fost vandut cu pretul de 599 USD si a fost un esec comercial. Primul player MP3 cu adevarat portabil , lansat pe piata americana a fost Eiger Labs F10, o versiune importata de 32 MB a MPMan F10 care a aparut in vara lui 1998. Era o unitate foarte simpla si nu putea fi modificata (upgradata) de utilizator, desi proprietarii puteau actualiza memoria la 64 MB daca cereau asta celor de la Eiger Labs.
Un alt player MP3 timpuriu a fost Rio PMP300 de la Diamond Multimedia, introdus in Septembrie 1998. Rio a avut un mare succes in timpul sezonului de Craciun din 1998, deoarece vanzarile au depasit semnificativ asteptarile, stimuland interesul si investitiile in muzica digitala. Curand dupa aceea, RIAA a intentat un proces in care pretindea ca dispozitivul a favorizat copierea ilegala a muzicii, dar Diamond a obtinut o victorie legala, continuand sa stabileasca un nou segment pe piata playerelor audio portabile. In anul urmator au aparut cativa producatori noi pe aceasta piata.
Alte portabile MP3 timpurii includ Rave MP2100 de la Sensory Science, I-Jam IJ-100 si Nomad Creative Labs. Aceste playere portabile erau mici si usoare, dar aveau o memorie relativ redusa, putand pastra in jur de 7 pana la 20 de melodii la viteze normale de compresie de 128 kbit / s. De asemenea, au folosit conexiuni de port paralel mai lente pentru a transfera fisiere de la PC la player, lucru necesar deoarece majoritatea computerelor foloseau in acea perioada sistemele de operare Windows 95 si NT, care nu aveau suport nativ pentru conexiunile USB. Pe masura ce mai multi utilizatori au migrat la Windows 98 pana in 2000, majoritatea playereleor au fost dotate cu conexiune USB.
In 1999, Personal Jukebox (PJB-100) proiectat de Compaq si lansat de Hango Electronics Co avea 4,8 GB stocare, care continea aproximativ 1.200 de melodii, si a inventat ceea ce s-ar putea numi “segmentul jukebox” al portabilelor de muzica digitala. Acest segment a devenit in cele din urma tipul dominant de player de muzica digitala.
De asemenea, la sfarsitul anului 1999 a aparut primul player MP3 integrat. Empeg Car si Rio Car (redenumite dupa ce au fost achizitionate de SONICblue si adaugate la linia Rio de produse MP3) au oferit playere in mai multe capacitati, de la 5 la 28 GB.
Sony a intrat pe piata playerelor audio digitale in 1999 cu Vaio Music Clip si Memory Stick Walkman; totusi, din punct de vedere tehnic, nu erau playere MP3, deoarece nu suportau formatul MP3, ci formatul ATRAC si WMA ale Sony. Primul player Walkman care accepta format mp3 a aparut abia in 2004.
Exista mai multe tipuri de playere MP3:
- Dispozitive care redau CD-uri. Adesea, pot fi folosite pentru a reda atat CD-uri audio, cat si CD-uri de date care contin fisiere MP3 sau alte fisiere audio digitale.
- Dispozitive de buzunar. Acestea sunt dispozitive de dimensiuni reduse, care contin fisiere audio digitale pe suporturi interne sau externe, cum ar fi cardurile de memorie. Acestea sunt in general dispozitive cu stocare redusa, de obicei de la 128 MB la 1 GB, dar care pot fi adesea extinse cu memorie suplimentara. Deoarece sunt in stare solida si nu au parti mobile, pot fi foarte rezistente.
- Dispozitive care citesc fisiere audio digitale de pe un hard disk. Aceste playere au capacitati mai mari, variind de la 1,5 GB la 100 GB, in functie de tehnologia hard diskului. La rate de codificare tipice, aceasta inseamna ca mii de melodii – poate o intreaga colectie de muzica – pot fi stocate intr-un singur player MP3. Popularul iPod player Apple este cel mai cunoscut exemplu in acest sens.
Telefoane mobile
Samsung SPH-M2100, a fost primul telefon mobil cu MP3 player incorporat si a fost produs in Coreea de Sud in August 1999. Samsung SPH-M100 (UpRoar) lansat in 2000 a fost primul telefon mobil care a avut capacitati de muzica MP3 lansat pe piata din SUA. Inovatia s-a raspandit rapid in intreaga lume si, pana in 2005, mai mult de jumatate din toata muzica vanduta in Coreea de Sud era vanduta direct catre telefoane mobile si toti producatorii majori de telefoane din lume au lansat telefoane cu capacitati de redare MP3.
Pana in 2006, s-au vandut mai multe telefoane mobile cu redare MP3 decat toate playerele MP3 de sine statatoare. Cresterea rapida a playerului media in telefoane a fost citata de Apple ca motiv principal pentru dezvoltarea iPhone-ului. In 2007, numarul de telefoane care puteau reda continut media era de peste 1 miliard.
Unele companii au creat sub-marci centrate pe muzica pentru telefoane mobile, de exemplu fosta gama Sony Ericsson Walkman sau gama XpressMusic de la Nokia, care puneau accent pe redarea muzicii si de obicei erau dotate cu caracteristici ce le diferentiau de telefoanele mobile normale, precum butoane dedicate muzicii.
Tipuri
Playere audio digitale sunt, in general, clasificate in functie de suportul de stocare:
Playere de tip flash: acestea sunt dispozitive non-mecanice in stare solida care detin fisiere audio digitale pe memoria flash interna sau pe un suport flash amovibil, numit card de memorie. Datorita progreselor tehnologice in memoria flash, aceste dispozitive initial cu stocare redusa sunt acum disponibile in comert, cu capacitati de pana la 128 GB. Deoarece sunt in stare solida si nu au piese in miscare, acestea necesita mai putina energie a bateriei, au mai putine sanse sa dea erori in timpul redarii si sunt mult mai rezistente la socuri mecanice decat playerele pe hard disk. Exista unitati flash USB disponibile care includ capacitati de redare MP3 de baza.
Playere pe baza de hard disk sau tonomate digitale: Dispozitive care citesc fisiere audio digitale de pe un hard disk (HDD). Aceste playere au capacitati mai mari incepand cu 2010, de pana la 500 GB. La rate de codificare tipice, aceasta inseamna ca zeci de mii de melodii pot fi stocate pe un singur player. Dezavantajele acestor unitati constau in faptul ca un hard disk consuma mai multa energie, este mai mare si mai greu si este in mod inerent mai fragil decat un device de stocare solid, deci este necesara mai multa grija pentru a nu scapa sau a manipula in mod gresit aceste unitati.
MP3 playere CD / DVD: playere CD portabile care pot decoda si reda fisiere audio MP3 stocate pe CD-uri. Astfel de playere erau de obicei o alternativa mai putin costisitoare decat hard disk-ul sau playerele bazate pe flash cand au fost lansate primele unitati ale acestora. Suportul CD-R pe care il folosesc este foarte ieftin, costand de obicei mai putin de 0,15 USD per disc. Aceste dispozitive au caracteristica de a putea reda CD-uri CD-DA standard „Red book”. Un dezavantaj este ca, datorita vitezei reduse de rotatie a discului a acestor dispozitive, acestea sunt chiar mai predispuse la erori (citiri gresite) ale fisierului daca sunt supuse unei acceleratii inegale (agitare) in timpul redarii. Cu toate acestea, mecanica playerului in sine poate fi destul de robusta si, in general, nu este la fel de predispusa la daune permanente din cauza socului mecanic..
Playere audio in retea: sunt acele playere care se conecteaza prin retea (WiFi) pentru a primi si reda continut audio. Aceste tipuri de unitati nu au de obicei acces la stocare locala proprie si trebuie sa se bazeze pe un server, de obicei un computer personal din aceeasi retea, pentru a furniza fisierele audio pentru redare.
